European Boxing Association
PUNCTE
PRINCIPALE DIN REGULILE DE CAMPIONAT
Regulile
şi Regulamentele care guvernează luptele de Campionat EBA, aşa
cum au fost adoptate de WBA International, vor fi mandatorii şi obligatoriu
de îndeplinit la fiecare luptă aprobată WBA International şi vor
prevala asupra oricăror reguli şi regulamente locale.
1.-
Meciul va avea o durată de douăsprezece (12) runde. Fiecare
rundă va avea o durată de trei (3) minute cu o pauză de un (1)
minut între runde.
2.-
SISEMUL OBLIGATORIU DE ZECE (10) PUNCTE va fi folosit pentru scorul fiecărei
runde. Toate rundele vor avea un scor, chiar şi cele incomplete.
3.-
Ceremonia de cântărire s-a ţinut pe
potrivit prevederilor Art.13 din Regulamentele de
Campionat WBAI International. Cântarul oficial va fi la dispoziţia
boxerilor, CU DOUĂ (2) ORE ÎNAINTE DE CEREMONIA DE CÂNTĂRIRE.
4.-
Regula de Trei Knockdown va fi în vigoare la fiecare meci.
5.-
Nu va fi decisivă numărarea până la opt.
6.-
Soneria nu-l va salva pe boxer în nici o rundă, nici chiar în
ultima rundă.
7.- Un luptător care primeşte o lovitură sub centură trebuie să continue după o perioadă de odihnă de cinci (5) minute sau mai puţin, decisă de arbitru, sau el va pierde lupta prin knockout tehnic (TKO).
8.-
FAULTURI
(A) INTENŢIONATE
(B) ACCIDENTALE
(C)
LOVITURI CU CAPUL
A.- INTENŢIONATE: Dacă luptătorul rănit nu poate continua, contravenientul va pierde lupta prin DESCALIFICARE.
Dacă
lupta continuă, iar mai târziu, lupta este oprită din cauză că
rana respectivă se agravează însă boxerul rănit este în
avans la puncte, el va fi învingătorul prin DECIZIE TEHNICĂ; Dacă
el este la egal sau în urmă conform carnetelor de arbitraj ale arbitrilor-judecători,
decizia va fi de SCOR EGAL TEHNIC.
B.-
FAULTURI ACCIDENTALE: Dacă un boxer este rănit
accidental şi lupta nu poate continua, sau dacă lupta continuă
iar rana devine suficient de gravă pentru a se opri lupta, atunci boxerul
care este în avans la puncte va fi
declarat învingător prin DECIZIE TEHNICĂ, cu condiţia ca a patra (4) rundă să fi fost încheiată.
C.- LOVITURI
CU CAPUL: În cazul unei lovituri cu capul intenţionate care
produce o tăietură, contravenientul va fi automat penalizat cu două
(2) puncte. Dacă adversarul nu s-a tăiat în urma loviturii cu capul
el va fi penalizat cu un (1) punct.
9.-
DESPRE ARBITRU: Arbitrul este singura persoană
autorizată să oprească lupta şi să decidă dacă
o rană sau daună fizică a fost cauzată de o lovitură
legală sau ilegală, intenţionat sau accidental.
10.-
TESTUL ANTI-DOPING: Testul anti-doping va fi obligatoriu la
fiecare luptă de titlu WBA International aprobată de WBA International.
Testul anti-doping va fi efectuat înainte sau după luptă.
Reglementările în legătură cu testul „anti-doping”,
trebuie citite la „Ceremonia de Citire
a Regulilor” care se ţine înainte de fiecare Concurs de Campionat WBA
International.
11.-
Boxerii vor bea numai apă pură în timpul luptei.
12.- DESPRE APĂRĂTOAREA DE GURĂ: Când, din orice motiv, boxerul îşi pierde apărătoarea de gură, arbitrul va proceda la repunerea ei în cel mai convenabil moment, potrivit experienţei sale.
Lupta
în sine NU POATE fi oprită din motive de pierdere sau scoatere a apărătoarei
de gură. Arbitrul va exercita deplina autoritate pentru a împiedica un
boxer să-şi scoată apărătoarea de gură intenţionat,
şi-l poate penaliza la puncte pe motiv de comportament inadecvat.
13.- SUSPENDAREA UNEI LUPTE DIN CAUZE NEAŞTEPTATE:
Dacă lupta trebuie suspendată înainte de finalul numărului de runde programat din cauze imprevizibile sau accidentale, boxerul care conduce conform carnetelor de arbitraj ale arbitrilor-judecători va fi declarat învingător, dacă au fost susţinute minimum PATRU (4) runde complete.
Înainte
de patru (4) runde complete, decizia va fi de REMIZĂ TEHNICĂ.
14.-
BANDAJUL: Supervizorul şi Arbitrul desemnaţi
pentru luptă vor inspecta şi semna ambele pansamente cu
o (1) oră înainte de luptă. Mănuşile trebuie puse în
faţa Supervizorului, acesta semnând pe pansamentul exterior al mănuşilor.
15.-
ÎN AFARA RINGULUI: Dacă un boxer, din cauza unei acţiuni
sau lovituri legale a adversarului sau din propria sa acţiune, cade din
ring, va avea la dispoziţie maximum douăzeci (20) de secunde pentru
a reveni în interiorul corzilor fără vreun ajutor din exterior,
în caz contrar va pierde prin knockout tehnic.
16.- SUPERVIZORUL: Îndatoririle Supervizorului sunt de a asista şi ajuta Comisia locală cu privire la desfăşurarea luptei şi de a asigura respectarea tuturor Regulilor şi Regulamentelor WBA International. El are deplină autoritate pentru a lua orice decizie pentru a păstra bunul renume al WBA International în interesul tuturor celor implicaţi în box.